Istoric

În anul 1604 Ieremia Movilă întărește printr-un hrisov domnesc, stăpânire peste jumătate din satul Leucușești vrednicului Pătrașcu, vrednic de Botoșani, lucru ce poate fi considerat ca fiind o primă atestare a satului. La anul 1803 satul era alcătuit din trei părți: - Leucușeștii Dumitriu; - Leucușeștii Saftei Pisoski; - Cătunul Antilești pe coasta nordică a dealului Antilești menționat pentru prima data în 21 iulie 1626 ca loc de schimb al unor moșii. În afara tradiției, despre existența vieții monahale pe aceste meleaguri stau mărturie câteva atestări documentare dar și toponimele zonei, cum ar fi: „la schit”, „la stejar”, „stejarul mănăstirii”. Într-un hrisov din 1633, boierul Nașcu cumpără un loc de prisacă în „Poiana Mănăstirii” sau „Poiana Stejarului” la hotarul dintre satul Dumbrăvița și cătunul Antilești , loc identificat astăzi cu existența schitului, ori în imediata apropiere a acestuia. În 1775 ca urmare a anexării părții de nord a Moldovei de Imperiul Habsburgic, călugării de la Mănăstioara au trecut râul Șomuzul Mic și împărțindu-se au înființat „Schitul Adămoaia”, în satul Preuteștii – Adămoaiei și „Schitul de la Stejar” pe moșia călugărului Istratie dobândită în urma împărțelii din fața divanului lui Radu Vodă din 25 februarie 1625 , aflat pe teritoriul comunei Ciumulești. La anul 1894, în descrierea comunei Preutești, printre satele componente se numără și „Schitul Adămoaia” cu 5 călugări, fără a se pomeni de „Schitul Stejarul” înființat sau reînființat în aceeași perioadă deoarece teritoriul era al comunei Ciumulești sau poate că viața monahală de aici își încetase existența odată cu dispariția cătunului Antilești, atestat documentar pentru ultima data în februarie 1889, atunci când ultimul locuitor își pierde viața înnecându-se în „iazul călugărilor”. În actele vechi de proprietate se poate vedea cum locul este numit „la Schit” sau „la Stejar”. Bătrânii satelor vorbesc despre existența unui schit „la stejarul cel mare pe dealul Antileștilor”, fapt care în anul 2007 motivează câteva familii, proprietari ai terenului de „la stejar”, să ceară ridicarea unui nou locaș, pe locul sau în apropierea locului fostului schit „Stejarul”. Cu binecuvântarea IPS Pimen și la inițiativa Ierom. Ioil, în același an se pune piatra de temelie a bisericii, prin contribuția oamenilor de bună credință din județ și nu numai, urmând ca 2 ani mai târziu în 2009 să aibă loc slujba de sfințire a acestuia. Până în martie 2020 nu se poate vorbi despre continuarea unei vieți monahale în acest loc deoarece „călătorii” ce au poposit în zonă n-au găsit înțelegere din partea celor care aveau în proprietate locul. Cu darul lui Dumnezeu și binecuvântarea verbală a IPS Pimen, în martie 2020, viața monahală este reînviată odată cu venirea aici a Ierom. Ambrozie Ciobanu; alăturândui-se în scurt timp ca frate de mănăstire unul dintre fii satului, împreună reușind să scoată la lumina istoria și frumusețea deosebită a locului. Un an mai târziu, în martie 2021 cu binecuvântarea IPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Ierom. Ambrozie Ciobanu este numit oficial egumen al Schitului, reușind în scurt timp să pună în rânduială partea administrativă a schitului și activitatea liturgică a viețuitorilor. În luna Septembrie 2022, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților și a Sinodului Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Schitul este ridicat la rang de Mănăstire cu denumirea „Mănăstirea Tuturor Sfinților – Stejarul”. Duhul rugăciunii, liniștea, frumusețea locului și dragostea cu care sunt întâmpinați cei care trec pragul mănăstirii, au făcut ca astăzi după un an de zile, obștea să numere 10 viețuitori împlinind zilnic slujirea celor 7 laude și ostenindu-se în ascultarea poruncilor lui Dumnezeu.